Şi scuturi…

De când m-am trezit un pic la realitate, am avut un singur duşman. Poporul iranian. M-am tot gandit, ani la rând de ce nimeni nu se sesizează în România că avem un duşman care pândeşte. Că şi Ceauşescu, înainte să moară a fost în Iran, probabil ca să încerce să aplaneze conflictul de secole între aceste două popoare, iranian şi român. N-a reuşit, ba mai mult a fost si executat (ghinionistic). Dar eu am rămas cu frica, cu groaza că oricând, ayatolahul se enervează şi ne atacă, invidios pe Delta Dunării, pe munţii Carpaţi şi pe câmpiile noastre invadate de grâu, de care nu mai putem scăpa cu toate că încercăm de ani buni să însămânţăm cu scaieţi. De acum încolo, mă rog, din 2015 voi fi fericit pentru că scutul antirachetă va fi vigilent şi nu va permite rachetelor cu râme lansate de Iran contra patriei mele să ajungă la destinaţie, domnul Obama, căruia îi şi mulţumesc pe această cale, având grijă să apese pe butonul şi să distrugă orice atac asupra României, din cauza căreia cred ca a avut multe nopţi albe… Ce ciudat, nopţi albe, sper să nu creadă ca sunt rasist, mai bine zic “nopţi caucaziene”.