Demolarea istoriei

De cate ori ajung in centrul Bucurestiului si trec pe langa o casa veche, o privesc cu un fel de duiosie, gandindu-ma cat de fericit as fi sa fie a mea, sa o fac frumoasa, sa o ingrijesc sa fac curat in curte, iar lumea care trece pe langa ea sa o admire asa cum o admir eu, desi este pustie, parasita si aproape prabusita. Pentru multi, casele astea nu reprezinta nimic. Eu, de cate ori trec pe langa o astfel de casa, am sentimentul ca traiesc vremurile in care a fost construita. Bucurestiul de alta data. Poate este de vina literatura pe care am citit-o, poate ca sunt eu mai sensibil, sau poate, cine stie, desi nu cred in reincarnare, imi caut fara sa stiu casa in care am trait odata… Am vazut multe, una mai frumoasa ca alta si pur si simplu eram plin de ciuda ca nu am bani sa merg la proprietarul care a lasat-o de izbeliste si sa-i spun “domnule, ia banii si da-mi casa. Vreau sa locuiesc in ea.” Unii au reusit, prin diferite mijloace sa intre in posesia unor bijuterii de case, intr-o vreme in care se mai putea. Au ingrijit batrani care le-au lasat imobilul dupa ce au murit, sau pur si simplu, prin diferite “smecherii” au achizitionat casele. Exista (sper) si proprietari care locuiesc in ele. Chiar ma gandeam la un moment dat (naivul de mine), sa caut proprietarul unei superbe casute parasite din zona Armeneasca. Construita probabil pe la 1900 (din vagile mele cunostinte de arhitectura). Insa mi-am dat seama ca, daca dau de proprietar, in nici un caz nu ar fi un batran sau o batrana saraca, de care as putea sa am grija si in plus sa-i fac o bucurie aranjand si casa. Mi-am dat seama ca astfel de case sunt sortite pieirii.

Intr-o zi, plimbandu-ne in perimetrul Armeneasca – Batistei, un prieten, vazandu-ma cum sorb din ochi un imobil, ca un copil sarman care priveste in vitrina unei librarii cu plansul in gat ca nu va avea niciodata jucariile alea, mi-a spus: “Uite-te bine la ea, eventual fa-i si o poza, pentru ca maine e foarte posibil sa nu mai existe, la cum se demoleaza totul”. Avea dreptate, pentru ca nu s-a intamplat dupa o zi, dar peste doua saptamani am observat ca treaba incepuse.

Jurnalistul Romulus Cristea a scris mai multe articole legate de acest fenomen si chiar as fi  curios sa aflu daca s-a schimbat ceva. Mi-e teama ca nu…

[Gallery not found]

1. 

   carmen says:

   October 31, 2008 at 14:32

   traiesc aceleasi sentimente,ca si tine,cand vad o casa veche,parasita…in minte imi umbla tot felul de imagini dintr-o lume indepartata,pe care cred ca am trait-o,aud o muzica de pian si zgomot de tacamuri,iar narile imi sunt inundate de un miros din trecut…de multe ori m-am oprit in fata unei astfel de case si am gandit ca si tine,mi-am dorit sa fie a mea,s-o ingrijesc si sa-mi gasesc linistea…lumea asta in care traiesc,nu-i a mea,nu ma simt bine in ea:(